fbpx

Cât de sigur este scaunul auto al copilului tău?

Alegerea unui scaun auto este una dintre cele mai importante decizii de achiziție pe care le vei lua ca părinte aflat la început de drum. Și nu ar trebui să fie despre culoare, despre ce „se poartă” sau despre ce găsești la prima căutare online. Paradoxal, multitudinea de opțiuni poate deveni copleșitoare, așa că nu strică să ai la îndemână o listă de lucruri la care să fii atent. Prin mâinile noastre au trecut până acum peste 100 de asemenea dispozitive, iar Mircea, co-fondator Bebe Voiajor, este certificat internațional în domeniul siguranței auto.

Sfaturi pentru alegerea scaunului auto:

1. CALITATE. Nu recomandăm sub nici o formă să achiziționezi un scaun auto second-hand, pentru că este mult prea riscant. Nu ai cum să ști dacă acel scaun a fost implicat într-un accident, cât a fost folosit, cum a fost depozitat. Nu te gândi la reciclare și la bani când vine vorba de siguranța copilului tău.

2. TIP. Bebelușii au nevoie de un scaun rear-faicing. Acestea pot fi de mai multe tipuri: scoică, scaun progresiv – care se poate ajusta și pentru copii până la 4 ani, sau chiar sisteme 3 în 1 care pot fi utilizate de la naștere până în jurul vârstei de 7 ani. Experții susțin, totuși, că cea mai sigură opțiune pentru un bebeluș este scoica, fiind special concepută pentru nevoile lui la această vârstă fragedă.

Recomandarea ar fi ca puiul tău să stea în poziție rear-faicing cel puțin pâna la 2 ani, ideal până la 5-6 ani într-un scaun potrivit vârstei, greutății și înălțimii.

3. MĂRIME. Unele scaune auto sunt imense, ceea ce nu reprezintă o problemă, dacă ai o mașină mare. În cazul unei mașini mici, îți recomandăm să achiziționezi un scaun cu o bază mai îngustă. Un exemplu ar fi Cybex Sirona,  Britax Romer Max Way plus. Acest lucru devine obligatoriu în special dacă trebuie să instalezi mai multe scaune pentru copii în mașină.

4. PROTECȚIE. În procesul de fabricație, scaunele auto sunt tratate cu foarte multe substanțe ignifuge, filme de protecție impotriva petelor și alte substanțe chimice. Producători precum Britax, Nuna, Maxi-Cosi, Cybex au început să se preocupe de acest aspect și au făcut schimbări în bine, reducând cantitatea de substanțe chimice periculoase.

5. SIGURANȚĂ. Cel mai sigur scaun din lume poate fi compromis dacă nu este instalat corect. Apelează la un consultant certificat în domeniul siguranței copiilor la bord în momentul în care dorești să instalezi scaunul auto, mai ales dacă o faci pentru prima dată. Te scutește de griji inutile și te ajută să înveți corect cum să faci chiar tu acest lucru data viitoare.

Ar mai fi aspecte pe care ar trebui să le iau în considerare?

Înainte de a cumpăra un scaun auto pentru copil, verificați dacă este compatibil cu mașina în care va fi instalat (lista este pusă la dispoziție de fabricant). Puteți verifica și dacă scaunul respectă cele mai noi standarde de siguranță, R44.04 și i-Size. Multe scaune oferă protecție laterală la impact – este vorba despre o bucată de spumă care se atașează suplimentar scaunului auto. Această caracteristică nu este obligatorie, dar protejează suplimentar capul și trunchiul micuțului în cazul unui impact lateral.

Nu în ultimul rând echipa BebeVoiajor îți dorește spor la căutări și drumuri sigure alături de puiul tău.

Share This